O firmă de securitate solicită falimentul celor de la FC Dinamo pentru neachitarea unei datorii de 219.409,407 lei (aproximativ 45.000 de euro).
NEI Divizia de Securitate a trimis mai multe somații clubului Dinamo însă nu s-a făcut nicio plată, iar luni, 24 octombrie, este programat primul termen.
Termenul limită de plată a fost la finalul lunii septembrie, iar cei de la NEI Guard au decis să îi someze pe „câini”.
Avocații companiei au întocmit actele prin care se demonstrează că FC Dinamo n-a făcut nicio plată în ciuda tuturor actelor anexate.
Compania NEI a prestat servicii de securitate la meciurile echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare. Decizia acestora a venit în urmă cu două săptămâni, după ce au încercat să negocieze de mai multe ori cu oficiali celor de la Dinamo, însă fără succes.
Firma a fost angajată de către formația din „Ștefan cel Mare” pentru a asigura serviciile de pază și de securitate pe Arena Națională în meciul dintre Dinamo și CSA Steaua, disputat pe 9 septembrie și acum cere falimentul clubului. Nei Divizia de Securitate a înaintat o acțiune la Tribunalul din București, iar primul termen a fost programat luni, 24 octombrie.
„Pentru toate aceste motive, în temeiul disp. art.102 alin 6 din Legea 85/2-14 plata creanței curente în cuantum de 219.409.07 lei la care se adaugă penalități de 0.1 la sută pe zi până la achitarea integrală, creanță pe care o deținem împotriva debitoarei Dinamo 1948 SA – în reorganizare, având administrator special pe Vlad Iacob și Administrator judiciar RTZ&Partners SPTL Filiala București”, se arată în somația celor de la NEI.
Prosport vă prezintă actele întocmite de avocații companiei NEI prin care doresc să primească banii din partea clubului Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER